La data de 18 mai 2026, reprezentanții Direcției Generale Economie, Comerț și Turism și ai Direcției Generale Finanțe din cadrul CMC au participat la sesiunea de dialog public–privat organizată de Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova, dedicată revizuirii prevederilor Codului fiscal aferente taxelor locale, în contextul elaborării politicii fiscale și vamale.
În cadrul ședinței au fost abordate aspecte privind impactul taxelor locale asupra activității antreprenoriale, dificultățile întâmpinate de agenții economici în procesul de aplicare a acestora, precum și identificarea unor soluții și măsuri eficiente pentru ajustarea politicilor fiscale locale.
La eveniment au participat Ministrul Finanțelor, dnul Andrian Gavrilița, Președintele Camerei de Comerț și Industrie a Republicii Moldova, dl Sergiu Harea, dl Viorel Furdui, Director executiv CALM, reprezentanți ai autorităților publice locale din țară și ai mediului de afaceri.
Participarea la astfel de platforme de dialog contribuie la consolidarea cooperării instituționale și la identificarea unor soluții echilibrate pentru dezvoltarea mediului economic și îmbunătățirea politicilor fiscale locale.










