Notă de informare privind drepturile subiecţilor de date cu caracter personal

Conform Legii privind protecţia datelor cu caracter personal nr. 133 din 08.07.2011, date cu caracter personal constituie orice informaţie referitoare la o persoană fizică identificată sau identificabilă (subiect al datelor cu caracter personal). Persoana identificabilă este persoana care poate fi identificată, direct sau indirect, prin referire la un număr de identificare sau la unul ori mai multe elemente specifice identităţii sale fizice, fiziologice, psihice, economice, culturale sau sociale.

în exercitarea atribuţiilor şi obligaţiilor, Direcția comerț, prestări servicii și alimentație publică este în drept să solicite şi să primească de la autorităţile publice, de la persoanele juridice şi fizice documente, înscrisuri, informaţii şi date necesare pentru exercitarea atribuţiilor.

în contextul dat, Direcția comerț, prestări servicii și alimentație publică prelucrează date cu caracter personal în conformitate cu prevederile Legii privind protecţia datelor cu caracter personal nr. 133 din 08.07.2011, fiind înregistrat, în modul corespunzător, în Registrul de evidenţă al operatorilor de date cu caracter personal.

în conformitate cu prevederile art.art.12-18 al Legii privind protecţia datelor cu caracter personal nr.133 din 08.07.2011, subiectul datelor cu caracter personal dispune de dreptul de informare, dreptul de acces la datele cu caracter personal, dreptul de intervenţie asupra datelor cu caracter personal, dreptul de opoziţie al subiectului datelor cu caracter personal, dreptul de a nu fi supus unei decizii individuale, dreptul de acces la justiţie.

în scopul exercitării drepturilor prevăzute de Lege, subiectul datelor cu caracter personal este în drept să se adreseze cu o cerere scrisă către Direcția comerț, prestări servicii și alimentație publică.

Textul integral al Legii poate fi accesat pe pagina web a Centrului Naţional pentru Protecţia Datelor cu Caracter Personal pe adresa http://www.datepersonale.md/md/legi/.