|
Numele, prenumele: Constantinov Valentina Data și locul nașterii: 12 septembrie 1961, or. Durlești Studiile: În anul 1982 a absolvit Universitatea de Stat din Moldova, specialitatea Merceologia și organizarea comerțului cu mărfuri alimentare. Activitatea profesională: Din anul 1982 a activat în calitate de merceolog în unități de alimentație publice, apoi în Asociația de alimentație publică a or. Chișinău. Din 1992 a activat în cadrul Asociației de comerț or. Chișinău, apoi din 1994 până în prezent activează în calitate de șef-adjunct al Direcției orășenești de comerț și alimentație public, ulterior - Direcției generale comerț, alimentație publică și prestări servicii a Consiliului municipal Chișinău.
1. Conduce şi asigură executarea sarcinilor şi funcţiilor ce ţin de activitatea Direcţiei în domeniul comerţului: 1.1. Coordonează activitatea secţiilor: - Reglementarea activităţii unităţilor comerciale, - Reglementarea activităţii pieţelor şi unităţilor de prestări servicii; - Serviciul deservirea tehnică. 1.2. Organizează măsuri ce ţin de controlul unităţilor comerciale referitor la respectarea regulilor de comerţ şi protecţia drepturilor consumatorilor; 1.3. Organizează controlul asupra organizării procesului comercial în pieţele din teritoriu şi înaintează Primăriei propuneri privind îmbunătăţirea activităţii pieţelor. 1.4. Efectuează audienţa cetăţenilor şi agenţilor economici. 1.5. Organizează deservirea populaţiei în cadrul iarmaroacelor, festivităţilor şi altor acţiuni desfăşurate pe teritoriul municipiului. 1.6. Organizează examinarea petiţiilor şi demersurilor înaintate de către persoane fizice, agenţi economici şi alte instanţe în adresa Consiliului municipal, Primăriei şi Direcţiei, care vizează chestiunile comerţului, pieţelor şi unităţilor de prestări servicii sociale.
2. Asigurarea elaborării proiectelor de decizii a Consiliului municipal Chişinău, dispoziţiilor primarului general şi viceprimarilor ce reglementează comerţul în teritoriul mun. Chișinău. 2.1. Organizează elaborarea proiectelor de decizii ale Consiliului municipal şi dispoziţii ale Primarului general sau viceprimarului de ramură. 2.2. Conlucrează cu serviciile şi subdiviziunile Primăriei, serviciile descentralizate la elaborarea proiectelor de decizii şi dispoziţii; 2.3. Organizează acordarea ajutorului metodologic unităţilor de comerţ şi de prestare a serviciilor sociale, indiferent de tipul lor de proprietate, referitor la prevederile deciziilor Consiliului municipal Chişinău şi dispoziţiilor Primarului general şi viceprimarului de ramură.
3. Organizarea controlului asupra executării deciziilor Consiliului municipal şi dispoziţiilor Primarului general şi viceprimarilor municipiului Chişinău, actelor legislative şi normative ce ţin de domeniul de activitate al Direcţiei. 3.1. Organizează evidenţa executării deciziilor Consiliului municipal şi dispoziţiilor Primarului general şi viceprimarului de ramură. 3.2. Examinează rezultatele controalelor la şedinţele Consiliului Direcţiei, stabileşte termenele concrete de înlăturare a încălcărilor. 3.3. În cazul depistării încălcărilor grave sau repetate ale actelor legislative şi normative în vigoare, înaintează Primăriei municipiului Chişinău propuneri privind suspendarea acţiunii sau retragerea autorizaţiilor, suspendarea dreptului de comercializare cu amănuntul a producţiei alcoolice şi articolelor din tutun ori suspendarea activităţii unităţilor comerciale până la înlăturarea neajunsurilor depistate. 3.4. Înaintează organelor fiscale şi organelor de resort demersuri privind constatarea de încălcări, comise de către agenţii economici, ale legislaţiei şi actelor normative în vigoare, în vederea aplicării măsurilor de rigoare.
4. Sistematizarea propunerilor înaintate organelor ierarhic superioare privind modificarea sau completarea actelor legislative şi normative ce reglementează activitatea unităţilor de comerţ, pieţelor şi prestări servicii. 4.1. Participă la examinarea de către organele administraţiei publice centrale, precum şi de către alte structuri economice şi publice, a chestiunilor privind comerţul, şi prestarea serviciilor sociale. 4.2. Desfăşoară măsuri de explicare a legislaţiei în vigoare, privind comerţul tuturor agenţilor economici indiferent de forma de proprietate şi apartenenţa departamentală. 4.3. Participă la examinarea proiectelor de acte normative şi legislative ce reglementează activitatea unităţilor de comerţ, pieţelor şi prestări servicii.
5. Asigurarea activităţii Comisiei de calificare a Direcţiei pentru conferirea de categorii pentru lucrătorii din alimentaţia publică. 5.1. Coordonează activitatea comisiei de calificare a specialiştilor de alimentaţie publică, fiind vicepreşedinte a comisiei date. 5.2. Organizează elaborarea regulamentului cu privire la conferirea gradului de calificare specialiştilor din alimentaţia publică. 5.3. Organizează desfăşurarea şedinţelor Comisiei de calificare la locul de lucru al specialiştilor de alimentaţie publică privind majorarea categoriei de calificare. orele de audienţă: fiecare zi de miercuri 13.00-17.00; tel. 22-27-61 |